Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Didești (Protopopiatul Roșiorii de Vede)
A. ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE. [TOPONIMIE, PREZENTAREA GENERALĂ A LOCALITĂȚII D.P.D.V. GEOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL, ECONOMIC] Aşezată la confluenţa pârâului Tecuci cu râul Vedea, comuna Dideşti se află la o distanţă de 19 km de oraşul Roşiorii de Vede. De pe DN 65 A. Comunitatea este formată din Satul Vechi, Dideşti-Cerătul, Satul Nou şi Însurăţei. Numele localităţii se crede că provine de la numele unei flori de câmp, didiţelul, răspândită pe pantele din preajma pădurilor. În volumul I al profesorului I. Ionescu: „Biserici, chipuri şi documente din Olt”, autorul creionează imaginea comunităţii: „Dideşti, comună rurală din plasa târgului… (Ruşii de Vede n.a.), la extremitatea de nord-vest, situat pe valea Tecuciului, în mijlocul unghiului format din împreunarea pârâului Tecuci cu râul Vedea. Are un cătun-Ştirbei (azi mai sunt 20 de case locuite n.n.), situat la distanţă de 4 km în valea Vedii, pe partea stângă, spre comuna Cucuieţi, pe şoseaua judeţeană Roşiori-Strâmbeni (în prezent DN 65 A, Roşiorii de Vede-Piteşti). Satul Dideşti, situat mai pe deal, e înconjurat din toate părţile cu pădure…” B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE [ISTORIA ZIDIRII EI] Tot din cartea profesorului I. Ionescu aflăm date şi despre vechea biserică a comunităţii: „…Drept biserică serveşte fosta mănăstire Schitu Dideşti, zidită pe timpul lui Neagoe Vodă Basarab [1512-1521], puţin în urma zidirii (mănăstirii n.a.) Curţii de Argeş, acest metoh este trecut sub numirea de Dădeşti…”. Probabil au existat chilii şi spaţii anexe, specifice unei mănăstiri. Nu avem informaţii despre construcţii anterioare celei de azi, dar se cunoaşte cert faptul că anul ctitoriei este 1519. Se poate, deci, deduce uşor că metocul a fost ridicat după această perioadă. Actuala biserică a fost zidită, presupunem pe locul celei vechi de lemn, de slugerul Ştefan Ştirbei şi soţia sa Stanca, născută Băleanu, în jurul anului 1704, fiind înzestrată cu numeroase moşii de ctitorii săi. Profesorul I.Ionescu aduce, în lucrarea mai sus-amintită, importante informaţii cu privire la ctitori: „Soţia ctitorului, slugerul Şerban Ştirbei, pe nume Stanca, nu mai trăia în 1708. De neam, era fiica lui Ivaşco, clucer Băleanu. Soţul ei era fiul lui Radu comis Ştirbei (în călugărie, Rafael monahul) şi frate cu Constantin Ştirbei, boier de frunte în domnia lui Brâncoveanu, deţinând şi dregatoria de mare ban.” Din actul din 2 februarie 7217/1709 aflăm că: „…făcând o mănăstire răposatul dum(nealui) Şărban sluger, dimpreună cu jupâneasa lui, Stanca…pe moşia dumnealor de la Didesti, judeţul Tel[eor]m[an] şi închinând acea mănăstire Sfintei Mitropolii şi lăsând şi jupâneasa dumnealui Stanca mai înainte, încă în viaţă, şi la petrecania ei toate zestrele ei la acea mănăstioară şi moşii şi ţigani şi dobitoace şi câini au fost în urmă. Şi răposata dumnealui Şerban sluger, încă din viaţa dumneaei a lasat, iar tot ceau avut…la acea mănăstioară…care acele moşii (Rusăneşti şi Mărgăriteşti) fiind de la răposatul părintele dumnealor Radu comis Ştirbei…s-au dat ca să stăpânească dum.Constantin Ştirbeanu ban şi cu fratele său Matei, nefăcând răposatul Şerban sluger coconi în toată viaţa lui.” Fraţii Ştirbei închină şi ei Dideştilor cele două moşii „…pentru sufletele părinţilor şi pentru sufletele dumnealor.” Boierii Ştirbei au mai dăruit schitului Dideşti şi moşia Vlăsăreşti [Romanaţi] (Arhivele Olteniei, II, pag. 463-465). După sfinţire este închinată ca metoc Mitropoliei din Bucureşti. Înţelegem astfel că şi noua construcţie a rămas tot schit, care deservea comunitatea locală. După reorganizarea bisericească de la sfârşitul secolului XIX şi secularizarea averilor mănăstireşti, schitul a fost declarat biserică de mir în anul 1864, servind ca locaş de închinăciune şi pentru sătenii din comunele învecinate. Hrisoavele vechi au păstrat între paginile lor îngălbenite numele stareţilor şi egumenilor de la Dideşti, nume ce dau mărturie despre trecutul vetrei monahale: Serafim (1744), Ioan (1752), Grigorie (1766), Rafail ( 1782), Spiridon (1795), Gavrilă (1797), Silvestru (1826), Dionisie (1830), Ioanichie (1843) şi Gherman (1858). Bogata mănăstire va decade, după 1830 la statutul de schit, în urma pierderii mai multor procese privitoare la hotarele sale. În 1861, Cezar Bolliac, trecând prin Dideşti, constată strâmtorarea ce cuprinsese obştea, scriitorul neîntrezărind un viitor mai bun pentru aceasta. Prefăcut în biserică de mir, chiliile i se vor ruina încetul cu încetul, statul vânzând o bună parte din clădirile rămase şi ultimele lui moşii. Cu aproape un veac înainte de instaurarea comunismului în România, în 1879, când se năştea scriitorul şi teologul Gala Galaction ( din botez: Grigore Pişculescu), schitul Dideşti era deja abandonat de călugări (plecaseră în 1865) şi aparţinea familiei sale. Tatăl (după toate probabilităţile de origine aromână) era administrator al moşiei Dideşti, iar mama sa – fiică a preotului din sat. Primele amintiri ale scriitorului sunt legate de curtea schitului şi despre poveştile bătrânilor despre monahii plecaţi în bejanie. În anul 1935 arhitectul I. Becu, numit de Departamentul pentru Protejarea Monumentelor Istorice, a întocmit un deviz de reparaţii, deviz ce nu a prevăzut intervenţii şi asupra turlelor. Deşi lucrarea a costat 280.00 lei, cutremurul din noiembrie 1940 i-a produs mai multe fisuri, care s-au remediat odată cu reparaţia generală din anul 1955, costurile ridicându-se la suma de 51.000 lei. Casa parohială este construită în curtea bisericii, din cărămidă şi acoperită cu tablă, în anul 1910. Reparaţii cu subzidire şi înlocuirea acoperişului au avut loc în anul 1963. Are patru încăperi, destul de spaţioase şi se prezintă în bunăstare. Reparaţii ale lăcaşului de cult s-au făcut şi între anii 1907-1908, iar în anul 1909 i s-a ridicat clopotniţă din lemn, construită separat de biserică, din bârne şi acoperită cu tablă. În anul 1935 a fost consolidată, dublându-i-se stâlpii, iar în anul 1963 a fost înlocuit acoperişul. Bătrânii povestesc că în biserică au existat 3 clopote, cel rămas, de aproximativ 400 kg, fiind cel mai mic. În timpul celui de-al II-lea Război Mondial sătenii, ameninţaţi de armata germană că vor lua clopotele şi le vor duce în topitoriile de armament, le-au îngropat în trei locaţii diferite. Două dintre ele au fost găsite şi rechiziţionate, iar cel de-al treilea a fost dezgropat abia la sfârşitul războiului şi repus în clopotniţă. Pe el se mai poate citi şi azi scris cu caractere chirilice: Protosinghelul Ioanichie (probabil numele egumenului de la 1843). Între 1935-1936 s-au făcut reparaţii generale, primele amintite în arhiva actuală. Pictura s-a refăcut sub supravegherea pictorului A. Mihail, de către zugravul Petre Rădulescu. Bolta pronaosului şi chipul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care erau zugrăviţi în tehnica frescă încă de la construirea bisericii, au rămas în starea originară. Biserica a mai avut parte de reparaţii şi în anul 2009 când s-a refăcut partea exterioară şi s-a pusă tablă nouă fiind schimbată şi uşa de la intrare. Parohia Dideşti are două cimitire, dintre care unul moştenit de la ctitorii bisericii, din 1704, în care se îngropau îndeosebi robii mănăstirii. [ARHITECTURA. PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCȚII] Biserica din Dideşti este construită din cărămidă, în formă de navă, având lungimea de 20 m, lăţimea 7 m, iar înălţimea până în vârful turlei de 13 m. Zidurile au o grosime de 0,70 m, iar ferestrele sunt în număr de 6. Sfântul lăcaş are două turle mari, paralele, aşezate pe pronaos şi naos, construite în formă octogonală, doar una dintre ele având un geam. Ambele sunt acoperite cu tablă dreaptă. Biserica este acoperită cu tablă, are un pridvor închis, catapeteasma din zid, probabil pentru a susţine greutatea turlelor construite tot din zid şi care, în decursul timpurilor s-au crăpat. [PICTURA]Nu sunt date.[ANEXE] Biserica deține o clopotniță.[OBIECTE VECHI DE CULT, MANUSCRISE ȘI CĂRȚI VECHI] Cruce de binecuvântare ferecată (1800). [ȘIRUL PREOȚILOR]: pr. Ştefan M. Ştefan, pr. Mihail Popescu, pr. Ciocan Paul, pr. Popescu Cătălin, pr. Lunganu Laurenţiu, pr. Mitrea Daniel. C. CIMITIRUL Parohia deține două cimitire. D. ACTIVITĂȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT [ACTIVITATE CULTURALĂ, ACTIVITATE FILANTROPICĂ] Comuna Dideşti este şi localitatea natală a teologului şi scriitorului Gala Galaction. Pe numele său real Grigore Pişculescu, viitorul om de cultură se năştea în casa arendaşului moşiei Dideşti căsătorit cu fiica unui preot, la 16 aprilie 1879. Din păcate, datorită spaţiului, nu putem decât să creionăm viaţa ilustrului nostru înaintaş şi să spunem că în 1922 este hirotonit preot şi în 1926 devine profesor la Universitatea din Chişinău. În perioada interbelică desfăşoară o susţinută activitate publicistică, cu ajutorul lui Tudor Arghezi, şi editează revistele „Cronica” şi „Spicul”, care apar în perioada 1915-1918. Devine defensor eclesiastic pentru eparhiile Râmnicului şi Argeşului (1909-1922), preot în 1922 şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor (1922-1926), profesor titular la catedra de Introducere şi Exegeza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chişinău (1926-1941), decanul acesteia (1928-1930), profesor de Exegeza Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1941-1947), membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor (din 1954). Teologilor, dar şi tuturor creştinilor ortodocşi români lasă moştenire o traducere a Sfintei Scripturi, prima făcută după anul 1900, recunoscută pentru „primenirea” limbajului. Opera sa literară, dintre care amintim romanele „Roxana”(1930), „Papucii lui Mahmud”(1931), „Doctorul Taifun”(1933) sau „La răspântie de veacuri” (1935), îi este recunoscută de criticii literari, iar colegii de breaslă îl propun ca membru al Academiei Române în anul 1947. Moare la 8 martie 1961 în Bucureşti, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii Cernica, alături de alţi iluştri teologi ortodocşi şi oameni de cultură. Era şi firesc ca şi la Dideşti, satul său natal, să existe un muzeu dedicat lui Gala Galaction. E. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI [ACTIVITĂȚI PASTORAL-MISIONARE, CULTURALE, EDITORIALE, FILANTROPICE, CATEHETICE ș.a.] Nu sunt date. F. DATE DE CONTACT PAROHIE [HRAM] ”Parohia Adormirea Maicii Domnului”; [ADRESA] comuna Dideşti, jud Teleorman, cod poştal 147110. Nu are telefon și site oficial. BIBLIOGRAFIE: IONESCU, Ion , Biserici, chipuri şi documente din Olt, Editura Fundaţiilor regale pentru artă şi literatură Regele Carol II, Craiova, 1934