Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Comoara (Protopopiatul Videle)
A. ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE. [TOPONIMIE, PREZENTAREA GENERALĂ A LOCALITĂŢII/CARTIERULUI2 D.P.D.V GEOGRAFIC, ISTORICO-DEMOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL, ECONOMIC] Urmele satului Comoara (Mirceşti) se pierd adânc în istoria de început a evului românesc. Prima menţiune documentară este sub numele de Mirceşti şi datează din 14 mai 1441, când Vlad Dracul, domnul Ţării Româneşti (1436-1442), întăreşte mănăstirii Glavacioc „la Neajlov, Mirceşti, ocină pe care a dat-o Radu Banul.” Este cea mai veche menţiune în scris privind atestarea unei localităţi în zona Teleorman. Denumirea de Mirceşti a satului este posibil să fie dată de Domn ca cinstirea a nepotului său Mircea, care i-a urmat la domnie. La 10 decembrie 1535 apare ca martor Oană din Mirceşti, printre cei 12 boieri numiţi de Domnul Ţării Româneşti, Radu Paisie (1535-1545) într-o problemă de vânzare-cumpărare. Cu trecerea anilor satul va fi amintit destul de des. La 8 februarie 1657 din documente reiese clar că existau două părţi de sat: Mirceştii de Sus şi Mirceştii de Jos. Un act din 22 iunie 1699 dat de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu (1688-1714) arată că la Mirceşti avea ocină Pană, mare serdar. La 20 mai 1718, zapisul lui Bunea către Pană menționează numele de Măriţa a unei părţi din moşia primului, denumire păstrată până astăzi. Satul Comoara (Mirceşti) este aşezat pe valea Suhaiului, pe drumul comunal 18, la nord-vest de satul Drăgăneşti-Vlaşca. Iniţial satul fusese întemeiat în partea de răsărit, la Râpei, însă din cauza ciumei a fost pustiit. Şi astăzi se mai găsesc oseminte umane, diferite podoabe ş.a. de la cei decedaţi în acele vremuri. Satul este aşezat între două lacuri: unul la nord-est „Groapa Comorii” cu o lungime de cca. 500m şi altul la sud, „Lacul Cifeşti” cu o lungime de cca. 2 km. Până în anul 1968 satul a fost comună. Între anii 1955-1960 erau 77 de naşteri anual, botezuri asemenea, iar căsătorii 50-55. După evenimentele din anul 1989, în decurs de 25 de ani situaţia s-a deteriorat dramatic. Astfel în prezent mai sunt 300 de locuitori, majoritatea cu vârste între 70-75 de ani, născuţi 1-2 pe an, decedaţi 10-15, iar căsătorii nu există. Şcoala generală este abandonată, asemenea şi Căminul Cultural. Terenul agricol este arendat. Nu există activităţi productive sau locuri de muncă. Locuitorii trăiesc din pensiile de CAP şi tinerii, puţini la număr, cca. 50, primesc ajutore sociale, de asemenea unii au emigrat în alte ţări pentru găsirea unui trai mai bun. Ne-a rămas amintirea istoriei, reîmprospătată de cele 3 monumente ale eroilor din perioada anilor 1950-1965, amplasare în centrul satului. B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI] La anul 1885 locuitorii satului au adus cu căruţele o bisericuţă din bârne de lemn din zona Argeşului, amplasată în cimitirul satului. În anul 1887 a fost dăruită locuitorilor din satul Albeni unde există şi astăzi. S-a construit apoi o sfântă biserică din cărămidă de către un meşter italian, Bernardi. Locaţia acesteia a fost tot în incinta cimitirului, la marginea satului, alături funcţionând şi şcoala construită din scânduri. În anul 1927 a fost reparată. În anul 1959 aceasta a fost demolată iar pe locul ei a fost construită una nouă din materiale mai rezistente: beton, cărămizi; acesta făcându-se cu contribuţii de la credincioşi. De remarcat faptul că în anul 1950, proprietarul locului a început construcţia unei sfinte biserici în centrul satului. Aceasta a fost repede demolată (temelia), boierul, preotul paroh Ioan Ariniş şi alți fruntaşi ai satului arestaţi la ordinul autorităţilor bolşevico-staliniste, anticreştine şi antiromâneşti. [ARHITECTURA. PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCŢII] Stilul bisericii este românesc în formă de navă acoperită cu tablă de fier, pardosită cu beton. [PICTURA] În perioada octombrie 1967 - septembrie 1968 s-a efectuat pictura de către pictorul Traian Petrescu Horia şi sora Florentina. [ANEXE] Nu are. [OBIECTE VECHI DE CULT, MANUSCRISE ŞI CĂRŢI VECHI] Se păstrează Sfânta Evanghelie scrisă cu litere chirilice, tipărită în anul 1856 în Bucureşti, pe care se află numele preotului Andrei hirotonit pe seama bisericii Comoara în anul 1863. [ŞIRUL PREOŢILOR] Gherontie Ionescu, Ioan Popescu, apoi, până la 27 martie 1969, preotul Ariniş Ioan, ce a trecut la această dată la cele veşnice. L-a suplinit preotul Popescu Constantin de la parohia Călugăru în perioada în care a fost întemniţat. În anul 1969 preot paroh este preotul Lepădatu Alexandru, până în anul 1980. A urmat ca suplinitor preotul Terpezan Ion din parohia Călugăru (Stejaru), apoi din anul 1981 până în anul 1991 preotul Lupescu Aurel. A urmat tot ca suplinitor tot părintele Terpezan Ion, până în 1994. Din anul 1994 până în prezent preot paroh este Pr. Diciu R. Tudor C. CIMITIRUL. Cimitirul se află în curtea biserici, însă nu există date cu privire la istoric și nu sunt înmormântate aici personalități bisericești sau laice. D. ACTIVITĂȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT [ACTIVITATE CULTURALĂ, ACTIVITATE FILANTROPICĂ] Nu este cazul. E. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI. [ACTIVITĂȚI PASTORAL-MISIONARE, CULTURALE, EDITORIALE, FILANTROPICE, CATEHETICE ș.a.] F. DATE DE CONTACT PAROHIE. [HRAM] „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și „Sfântul Ierarh Nicolae” [ADRESA] sat Comoara, com. Drăgăneşti Vlaşca, jud. Teleorman, cod poştal 147136 [OFICIU PAROHIAL] Nu are telefon și site oficial. BIBLIOGRAFIE: DRAGOMIR, Georgeta, ION, Petre, DRAGOMIR, Ştefan, Drăgăneşti-Vlaşca. File de monografie, Ed. Tipoater, 2002