Parohia „Bunavestire” – Lunca (Protopopiatul Turnu Măgurele)
A. ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE. [TOPONIMIE, PREZENTAREA GENERALĂ A LOCALITĂŢII/CARTIERULUI2 D.P.D.V GEOGRAFIC, ISTORICO-DEMOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL, ECONOMIC] În lanțul comunelor de pe valea Oltului, comuna Lunca este așezată pe malul drept al micului râu „Sâiul”, la o distanță nordică de 15 km. de orașul Turnu-Măgurele și la o distanță estică de 8 km de râul Olt. La sud-est se învecinează cu satul Olteanca, de care o desparte râul „Saiul”, la apus se întinde Lunca Oltului, cu păduri frumoase de stejar, salcie și plop și cu terenuri de cultură foarte fertile până in Olt, dincolo de care se găsește comuna Izbiceni, iar la nord se învecinează cu satul Pleașov, de care o desparte același râu „Saiul”, care, în cursul său ocolește cele trei sate: Lunca, Pleașov si Saelele. Numele comunei, până în anul 1967, era „Râioasa” și provenea de la familia Rîoșeanu, deținătoarea unui document din care reiese că, pe la anul 1600, domnitorul Mihai Viteazul, acorda lui Ioan Rîoșanu, rangul de boier și îi dăruiește o moșie ce se întinde de la Corabia, spre răsărit, până la o distanță de 18 km. de Olt la punctele numite „Stâlpul” și „Valea totițelor”, ce se găsesc în apropierea șoselei Turnu-Măgurele - Roșiori de Vede. La început comuna s-a numit Rioșica, apoi Rioasa și în cele din urmă Râioasa. Unii au încercat să explice numele de Râioasa, ca provenind de la cuvântul râie, adică scabie, făcând o analogie cu faptul că, în timpul verii, apa râului Sâi, scade foarte mult și în el femeile mai băgau și cânepă la topit, ceea ce dădea acestei ape o substanță iritantă și cei care făceau baie sau încercau să prindă pește în ea, căpătau o iritație a pielii, pe care băștinașii o numeau „râie de baltă” și care dura 3-4 zile, neavând nici o legătură cu scabia. Comuna datează de pe la începutul sec. XVII, însă era mai în apropiere de râul Olt, de unde, din cauza inundațiilor, a fost strămutată mai spre răsărit, pe actualul teritoriu. Această afirmație se bazează pe faptul că, la o distanță de 2-3 km spre Olt, s-au găsit oseminte omenești, unde se presupune că a fost comuna Rioșica, cu biserică și cu cimitir în jurul bisericii, de unde au provenit osemintele găsite. Tot la această concluzie, ne duce și faptul că pe la anul 1700, preotul comunei Rioșica cerea aprobare de la protopopul de Slatina, de care depindea, ca să strămute și biserica, odată cu locuințele oamenilor. Până la anul 1864 locuitorii comunei erau clăcași pe moșia boierilor Rioșeni, iar la această dată au fost împroprietăriți. B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI] În partea de nord a comunei se găsesc ruinele unei biserici, care datează de la anul 1700 și în care a fost înmormântat serdarul (comandant de oaste) Ion Rioșanu, decedat la 9 decembrie 1855, pe mormântul căruia se găsește o piatră funerară pe care sunt scrise următoarele stihuri: „Sub piatra ce învelește acest trist, jalnic mormânt/Aici, zace, odihnește țărâna în al meu pământ/Mă numesc Ion Rioșanu, român de neam sunt născut/Fost-am serdar cândva-n lume și ca umbra m-am trecut./Ranguri, slavă, bogăție, toate în pământ se sfârșesc/Orice frumusețe fie, toate pier și se topesc./Trăitori, câte lucrați, monumente, fapte bune/Vouă în urmă vă lăsați.” Deci, biserica ale cărei ruine se găsesc în partea de nord a comunei, a fost zidită din cărămidă, pe la 1700 și ea a urmat celei vechi, construită, probabil, din lemn, din satul care a fost ulterior strămutat pe actualul teritoriu, însă nu se poate preciza locul unde a existat această primă biserică, decât prin osemintele care s-au găsit și care indică cimitirul din jurul acelei biserici. În a doua biserică despre care am pomenit și în care se găsește mormântul Serdarului Rioșanu, s-a slujit până în anul 1904. Temelia actualei biserici din comuna Lunca s-a pus în anul 1896 și s-a sfințit în anul 1904, când s-a și dat cultului. A fost zidită de meșterul bulgar Stavre, cu cheltuiala enoriașilor, la care s-a adăugat și un ajutor de 1.000 lei din partea proprietarului din acea vreme, Velisarie Leontopol. [ARHITECTURA. PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCŢII] Biserica, lucrare monumentală, cu hramul „Bunavestire”, este construită din cărămidă și acoperită cu tablă galvanizată. Este în formă de cruce și are 3 turle mari, așezate toate în partea din fața a bisericii. La intrare are un pridvor închis, apoi un coridor, în dreapta și stânga căruia se găsesc două cămăruțe: una pentru depozitarea materialelor necesare cultului, iar cealaltă pentru depozitarea cristelniței și altor obiecte de cult; și tot aici este și scara pe care se urcă în cafas. În anul 1930 s-a schimbat tabla de pe acoperiș. Cutremurul din anul 1940 i-a produs grave avarii: cele 3 turle au crăpat și tavanul s-a dărâmat. În anul 1941, i s-au refăcut turlele și tavanul, însă în 1957, turlele s-au înclinat, ceea ce a dus la dărâmarea lor. În anul următor, 1958, au fost construite actualele turle, sub directa îndrumare a ing. Iarinai, de la Episcopia Râmnicului și Argeșului. În anul 2011, cu ajutorul enoriașilor s-au făcut lucrări atât la interiorul, cât și la exteriorul Sfântului Locaș. În anul 2012 s-a scos vechea pardoseală din interiorul bisericii, consolidându-se cu plasă de sârmă și beton armat, după aceea fixându-se plăci de gresie și în fața catapetesmei pavându-se cu plăci de marmură. În anul 2013, strănile au fost recondiționate, cât și alte lucruri din biserică. În anul 2014, la 25 martie, s-a săvârșit slujba arhierească, oficiată de Întâiul Episcop al Alexandriei, Preasfințitul Părinte Episcop Galaction și cei doi preoți, pentru eforturile depuse în slujirea parohiei au primit distincția de Iconomi Stavrofori. Totodată, în decursul ultimilor ani (4-5), sfânta biserică a fost împodobită cu odăjdii grecești, candelabre din bronz aurit, sfeșnice, cadelnițe și alte obiecte utile slujitorilor. [PICTURA] Vechea pictură, în ulei, a fost executată de pictorul S. Nicolae, iar în anul 1938 s-a curățat pictura. Între anii 1964-1964, vechea pictură a fost înlăturată și tencuiala demolată până la cărămidă, refacându-se de către pictorul Ion Minulescu din București. [ANEXE] În anul 2010, lângă biserică ,a fost ridicată o clădire în care s-a construit o centrală pe lemne care încălzește Biserica atât în timpul sfintelor slujbe cât și în timpul desfășurării altor activități filantropice și culturale. [OBIECTE VECHI DE CULT, MANUSCRISE ŞI CĂRŢI VECHI] Biserica nu deține obiecte cu valoare de patrimoniu. [ŞIRUL PREOŢILOR] Preoți slujitori ai Parohiei Lunca: preotul Penescu Florea – a slujit de pe la anul 1845 și până în anul 1890; preotul Penescu Trandafir – nepot de frate cu preotul Penescu Florea, a slujit de la 1892 și până la 1933; preotul Cilianu Gheorghe – a slujit din anul 1890 până în anul 1915, când a fost transferat la parohia Pleașov; preotul Ivan M. Nicolae - a slujit din anul 1927 și până în 1960, când se transferă la parohia Pleașov; preotul Ivan N. Nicolae – fiul preotului Ivan M. Nicolae, a slujit din anul 1960 până în anul 2010; preotul Velea Oleg Stelian – slujește din anul 1999; preotul Ioana Cristian – slujește din anul 2010, fiind și preot paroh. Cântăreții parohiei Lunca: Marin Lungu – nu se știe cu exactitate perioada în care a activat la parohie; Cristea Călinescu – activează între anii 1897-1914; Mitrică Dincă – activează până în anul 1911, când încetează din viață; Gheorghe Stângă – activează între anii 1911-1957; Catană Panait – activează între anii 1957-1995; Paraschiv Aurică – activează între anii 1995-2000; Drăghici Costin Sorin – activează între anii 2007-2012/13. C. CIMITIRUL. Parohia deține cimitir, însă nu există date cu privire la istoric și nu sunt înmormântate aici personalități bisericești sau laice. D. ACTIVITĂȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT [ACTIVITATE CULTURALĂ, ACTIVITATE FILANTROPICĂ] Nu este cazul. E. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI. [ACTIVITĂȚI PASTORAL-MISIONARE, CULTURALE, EDITORIALE, FILANTROPICE, CATEHETICE ș.a.] F. DATE DE CONTACT PAROHIE. [HRAM] „Bunavestire” [ADRESA] comuna Lunca, județul Teleorman, cod poștal 147180 [OFICIU PAROHIAL] Nu are telefon și site oficial.