Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” – Viișoara (Protopopiatul Turnu Măgurele)
A. ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE [TOPONIMIE, PREZENTAREA GENERALĂ A LOCALITĂȚII DIN PUNCT DE VEDERE GEOGRAFIC, ISTORICO-DEMOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL, ECONOMIC] Comuna Viișoara din județul Teleorman este amplasată în sudul țării, la 21 km Vest de cea mai sudică localitate din România, orașul Zimnicea, la 12 km Nord de fluviul Dunărea, la vărsarea râului Călmățui în lacul Suhaia. Vatra satului este străbătută de Drumul Național 51 A care leagă orașul Zimnicea de municipiul Turnu Măgurele și de Drumul comunal 9 care leagă Viișoara, peste râul Călmățui, de satele vecine Vânători și Lisa. Prima atestare documentară a localității Viișoara este din 16 iulie 1538, din timpul voievodului Radu Paisie, care întărește lui Drăghici spătar, fratelui său Udrişte, mare vistiernic și vărului lor primar Vintilă comis, mai multe sate, părți de sate și ţigani. „Și iar să le fie Viişoara jumătate şi Tiha jumătate şi din apă şi din pădure şi de pretutindeni, pentru că le-au fost vechi şi drepte ocine, dedine de la bunicul lor Badea vornic şi au fost pierdute de Bădica cel ce s-a ridicat domn”. De-a lungul istoriei sale, satul nu a avut tot timpul aceeași denumire şi vatră. Astfel, la 1788 se vorbește despre satul Siliştea, în apropiere de valea cu acelaşi nume, dar din cauza epidemiei de ciumă din 1812 în timpul lui Caragea-Vodă, locuitorii supraviețuitori mută satul în partea de N-NV, în lunca Călmățuiului, în zona numită „coturi” luând denumirea de Cotărani. După câțiva ani, satul se mută mai la nord în punctul numit „Mizinele”, perioadă în care aparținea de administrația Piatra. Pe la 1820 se vorbește de mutarea celor 30 de familii supraviețuitoare pe locul actualei vetre a satului, atunci plantată cu viță de vie, oamenii păstrând și transmițând prin viu grai expresia „să mor la viișoara mea”, ca ultimă dorință a acelor locuitori. De atunci, satul nu și-a mai mutat vatra și a luat denumirea ,,Viișoara” pe care o are şi astăzi. B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE [ISTORIA ZIDIRII EI] Pe locul unde se află clădirea anexă a şcolii a existat o biserică de lemn până în prima jumătate a secolului al XVIII-lea cu hramul Cuvioasa Paraschiva. Înainte de 1806, pe locul actualei biserici a existat o biserică de zid cu hramul Sfântul Nicolae, iar în curtea bisericii a fost cimitirul satului, mărturie fiind cele trei cruci de piatră, pe una existând o inscripţie cu anul 1860, iar pe alta sunt cioplite următoarele cuvinte, ,,aici odihnește Lupu, încetatu din viaţă la 1866 decembrie 15, în etate de 75 ani şi Rada George Voica, aşezatu de noi P.Lupescu 1868”. Actuala clădire a bisericii cu hramurile Sf. Ioan Botezătorul şi Cuvioasa Parascheva a fost construită în 1847 de familia Constantin Cantacuzino, proprietara din acea vreme a moşiei Viişoara, mărturie fiind pictura din sala mare care îi înfățișează pe ctitori, cât și [PISANIA] aflată la intrarea în biserică, care ne spune că: „Această sfântă dumnezeiască biserică unde se cinstește și propovăduiește hramul Sfântului Ioan Botezătorul și Cuvioasa Paraschiva s-au zidit acum din nou din temelie cu cuviinţarea şi cheltuiala proprietarului moşiei, dumnealui marele logofăt al dreptății și cavaler a mai multor ordine, Constantin Cantacuzino în anul 1847 septembrie 15, sfinţită.” [ARHITECTURA, PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCȚII] Biserica are formă de treflă, cu o singură turlă pe naos, catapeteasma fiind din zid de cărămidă. Naosul este despărțit de pronaos de două coloane de cărămidă. Sfânta biserică are două turle, una deschisă deasupra naosului, cealaltă înfundată deasupra pronaosului. Grosimea zidului este de 0,5 m, are 5 ferestre mari din care una la sfântul altar, două la naos şi două la pronaos. Acoperișul este în șarpantă ușoară din lemn cu învelitoare de tablă. În anul 1954 a fost construit pridvorul. [ANEXE] În 1955, meșterul local Zamfir Pripici, a construit clopotniţa. [OBIECTE VECHI DE CULT, MANUSCRISE ȘI CĂRȚI VECHI] La loc de cinste, în altarul sfintei biserici, amintind parcă de perioada de construire a sa, se afla cartea „Mineiul pe luna ianuarie”, tipărită în anul 1852 în limba slavonă. [ȘIRUL PREOȚILOR PAROHI] De-a lungul existenței sale, în biserica viişoreană au slujit numeroși preoți, localnici sau originari din alte zone ale țării. În 3 februarie 1794, este preoțit la Viișoara popa Stan, în 5 aprilie 1804 este preoțit popa Stanciu, în 1834 erau preoţi în biserica satului popa Nicolae şi popa Ion cel Mare, în 22 decembrie 1838 este preoţit popa Ion, în 1851 este preoțit popa Smadu, iar în 1862 este preoțit popa Marin Mirodot. În perioadele interbelică, postbelică și până în prezent au slujit următorii preoţi: Alexandru Marinescu (1919-1942), Petre Dumitru, popa Nicolae Grigorescu, Gheorghe Aivas (1960-1961), Nicolae Gheorghe (1943-1983), Memnon Mârza (1944-1970), Viorel Băţăuş (1975-1977), Bârcă Tudor (1984 și până în prezent), Cristi Celeapcă (1996 până în prezent) si George Pușcă (1997 și până în prezent). [CÂNTĂREȚI ȘI EPITROPI DE SEAMĂ] Ca şi cântăreţi bisericești au funcționat: Alexandru Drăguţ (1910-1943), Dumitru Neacşu (1927-1955), Dumitru Draguţ, Nan Fl. Ion, iar din 1995 și până în prezent Nan George Romeo. C. CIMITIRUL. Parohia nu deține cimitir. D. ACTIVITATI CULTURALE SI FILANTROPICE IN TRECUT. [ACTIVITATE CULTURALĂ, ACTIVITATE FILANTROPICĂ] Nu este cazul. E. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI. [ACTIVITĂȚI PASTORAL-MISIONARE, CULTURALE, EDITORIALE, FILANTROPICE, CATEHETICE ș.a.] Ocazional parohia organizează pelerinaje la mănăstirile din țară și are un grup de cateheză. F. DATE CONTACT PAROHIE.[HRAM] „Sfântul Ioan Botezătorul” [ADRESA] comuna Viișoara, județul Teleorman, cod poștal 147435. [OFICIUL PAROHIAL] Nu are telefon și site oficial. B I B L I O G R A F I E: Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Teleorman, Stabilimentul grafic I.V.Socecu, Bucureşti,1897; Documente referitoare la istoria județului Teleorman, 1441- 1700, Catalog, vol. I, Direcția Generală a Arhivelor Statului din România, București, 1989; Documente de istorie a României, veacul XVI, B, Țara Românească, volumul II, document 247, Editura Academiei Republicii Populare România, București, 1951; MĂRUNŢELU, Eugen, „Scurtă prezentare monografică a comunei Viișoara, Județul Teleorman”, în Tradiții, valori și realități în spațiul rural și urban, Culegere de lucrări pe teme de etnografie, folclor, istorie şi geografia orizontului local, Suceava, 2012; MĂRUNŢELU, Eugen, ,,Scurt istoric al comunei Viișoara, Județul Teleorman” în Inițiative didactice, VII (2011), Pitești; SPIRU, Ioan, File de istorie teleormăneană, Editura Teleormanul Liber, Alexandria, 1996; STAN, Cristea, MORARU, Ion, Monografia Județului Teleorman, Editura Teleormanul Liber, Alexandria, 1998;