Duminică, 22 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal , au sfințit paraclisul Mănăstirii „Sfânta Treime”, din localitatea Drăgănești Vlașca, judeţul Teleorman, aflat sub ocrotirea Sfinților Mucenici Ciprian și Iustina. Cu această ocazie a fost adusă racla ce se păstrează un fragment din mâna dreaptă a Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian, de la Biserica Zlătari din Bucureşti.
Ziua a debutat într-o atmosferă de aleasă bucurie duhovnicească cu săvârșirea slujbei de sfințire a paraclisului din cadrul complexului monahal, urmat apoi de săvârșirea Sfintei Liturghii la altarul de vară al mănăstirii. Din soborul slujitorilor au făcut parte: părintele arhimandrit Serafim Baciu, vicar eparhial al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului; părintele arhimandrit Sebastian Serdaru, starețul Mănăstirii Pantocrator și Exarhul mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei Alexandriei și Teleormanului; părintele arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal; părintele ierodiacon Nicolae Iftimiu, consilier patriarhal; părintele Dina Constantin, protopop de Videle; părintele Ionescu Mircea, protopop de Roșiori de Vede; părintele Ioana Cristian, protopop de Turnu Măgurele; părintele Nistor Sorin Marian, protopop de Alexandria și părintele Florin-Ovidiu Constantin, de la Parohia Zlătari din București.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a explicat înțelesurile textului evanghelic din Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată – Luca 5, 1-11). ,,În Sfânta Evanghelie de astăzi ni se vorbeşte despre pescuirea minunată, minune săvârşită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu Simon Petru şi cu ceilalți pescari care toată noaptea s-au trudit şi nimic nu au prins. Această minunată minune săvârșită de Hristos Domnul ne arată, cum fapta Mântuitorului a determinat o cotitură în viaţa unor simpli pescari, făcându-i să-şi părăsească meseria lor şi să devină slujitori ai lui Dumnezeu, ai oamenilor şi ca Apostoli propovăduitori ai Legii evanghelice. Dezamăgirea și tristețea le-au fost înlăturate de pe chip în momentul în care a intervenit Dumnezeu. Prin aceasta, Hristos ne învață că, înainte de a ne propune săvârșirea unui lucru bun, să nu ne bizuim doar pe forțele proprii, ci să-l rugăm pe Însuși Dumnezeu, cerându-I ajutorul. Iubirea lui Dumnezeu față de om este una dintre temele fundamentale ale religiei creștine și este adesea descrisă ca fiind nemărginită, necondiționată și eternă. Această iubire divină nu este rezervată doar celor drepți, ci este oferită tuturor oamenilor. Dumnezeu își arată iubirea și prin iertarea păcatelor, prin îndurarea Sa față de cei care greșesc și prin chemarea constantă la pocăință. Un alt aspect important este și rugăciunea, fiindcă prin rugăciune, dar și prin Sfintele Taine, Dumnezeu este aproape de oameni, sprijinindu-i și ghidându-i pe calea dreaptă. Iubirea lui Dumnezeu față de om este, o realitate vie și activă, o iubire care nu cunoaște limite, care oferă speranță și mântuire, și care cheamă fiecare persoană la o comuniune veșnică cu El”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Galaction, a mulțumit tuturor celor care de-a lungul timpului au sprijinit Mănăstirea ,,Sfânta Treime”, exprimându-şi bucuria pentru evenimentul din această zi. ,,Se cuvine să aducem mulțumire și slavă lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată, care întruneşte ostenelile de mai mulţi ani pentru construcţia şi amenajarea acestui paraclis. Să nu uităm că biserica reprezintă pentru noi o tindă a raiului şi o poartă a cerului, după cum o descriu Sfinţii Părinţi. Aici suntem chemaţi, prin glasul clopotelor să venim la rugăciune, și tot aici găsind alinarea sufletelor noastre pentru suferinţele pe care le întâmpinăm în viața de zi cu zi. Se cuvine să mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, fiindca un fragment din mâna dreaptă a Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian, de la Biserica Zlătari din Bucureşti, a ajuns în aceste zile pe meleaguri teleormănene, pentru ca toți credincioșii și pelerinii să se închine la cinstele sale moaște, pentru a primi binecuvântarea sfântului”.
Preasfinţitul Galaction a oferit mai multe distincţii de vrednicie celor care s-au remarcat în sprijinirea ridicării şi amenajării paraclisului sfinţit.
Moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, de la Biserica Zlătari, au ajuns sâmbătă, 21 septembrie 2024, la Mănăstirea ,,Sfânta Treime” din Drăgănești‑Vlașca, județul Teleorman, aducând multă bucurie clerului și credincioșilor din Episcopia Alexandriei și Teleorrmanului. Delegația care a însoțit racla cu cinstitul odor, a fost condusă de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, fiind întâmpinat de Preasfințitul Părinte Galaction la Mănăstirea „Sfânta Treime”. După oficierea unei slujbe speciale, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Ciprian a fost așezată spre închinare într-un baldachin special amenajat.
Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Pantocrator”.