M
ǎnǎstirea Sfântul Arhanghel Mihail – Plǎviceni (Mǎnǎstirea Alunişul)
Mǎnǎstirea se aflǎ situatǎ la 33 Km NV de Turnu Mǎgurele şi la 30 Km S de Drǎgǎneşti-Olt, pe D.J. Turnu Mǎgurele – Drǎgǎneşti Olt.
Mǎnǎstirea de la Plǎviceni are o istorie mult mai îndelungatǎ decât acceptau până mai de curând cercetătorii. Acest lucru este dovedit de menţionarea, la 12 iunie 1630, a unui jurător „din Plăviceni, Neagoe monah”, dar şi de săpăturile arheologice realizate de specialiştii Muzeului Judeţean Teleorman, în anii 1995 – 2000, care au relevat existenţa unei alte biserici, probabil de lemn, de plan dreptunghiular, cu absida altarului nedecroşată, anterioară actualei biserici, şi care poate data din secolul al XVI-lea. Biserica actuală a fost construită probabil între anii 1637-1648, de marele vornic Dragomir şi de soţia sa Elina.
Din pisania bisericii, scrisă de Fiseţea logofăt, la 4 mai 1648, rezultă că biserica avea hramul „Sfântul Arhanghel Mihail”: „ Cu vrerea lui Dumnezeu, ridicat-au şi au zidit această sfântă şi Dumnezeească mănăstire ce se cheamă Alunişi, pre hramul sventi Arhanghel Mihail, în zilele bunului şi prea luminatului Domn Io Matei Băs(ă)rabă voievod, cu truda şi osteneala smeritului şi plecatului robul lu(i) Dumnezeu jupan Dragomir vel vornic i jupaniţa Elina, ca să fie pomană în veaci dumnealor şi părinţilor dumnealor, amin. Pis mesiţa mai 4 dni văleat 7156. Pis Fiseţea logofăt”/
Scrisă în luna mai 4 zile în anul 1648. a scris Fiseţea logofăt./”
Din anul 1978, pisania se află la Muzeul Municipal de Artă din Turnu Măgurele.
Rudă cu domnitorul Matei Basarab; mare armaş (1633-1639), mare culcer (1639-1641), mare ban (1641-1643) şi mare vornic (1644-1652), Dragomir l-a slujit fără întrerupere şi cu credinţă până la moarte pe Matei Basarab. De altfel, testamentul lui Dragomir avea să fie scris de preotul Gheorghie din Plăviceni.
Potrivit unei tradiţii, se spune că această biserică a fost ridicată de Doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, care, urmărită de turci, s-a ascuns într-un alun mare, astfel scǎpând de urmăritori.
Pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu că a ocrotit-o a ridicat pe acel loc o biserică, iar trunchiul alunului l-a lăsat altar de rugăciune. Mai târziu, pe acelaşi loc, vornicul Dragomir a ridicat această mănăstire. De aici şi numele de Mănăstirea Aluniş.
În ansamblul ei, biserica este impunătoare nu doar prin dimensiuni (cu o lungime de 20,5 metri şi cu o lăţime de 9,5 metri), cât şi prin planul construcţiei, de formă treflată, cu absida altarului poligonală şi nedecroşată. Biserica se compune, după structura clasică, din pridvor, pronaos, naos şi altar. Pridvorul, care era nedecroşat, nu se mai păstrează astăzi, dar el este figurat în tabloul votiv, fiind deschis, pe trei stâlpi pătraţi în faţă şi doi în spate, lipiţi de pronaos, care dau două deschideri în arcadă în faţă şi alte două deschideri mai mari laterale. Pronaosul, de formă pătrată, era acoperit de o boltă cilindrică, deasupra ei fiind aşezată turla care suferise o refacere ulterioară. În partea superioară, atât pridvorul cât şi pronaosul se terminau cu câte un fronton triunghiular. Naosul, despărţit de pronaos printr-un perete cu arcada sprijinită pe două coloane semicilindrice, are două abside semicirculare, iar peste boltă, acum căzută, se ridica o turlă. Altarul este simplu, nedecroşat, ulterior fiind consolidat la exterior prin trei contraforţi dispuşi aproape regulat. Catapeteasma este din zidărie şi independentă de pereţii laterali ai naosului (iniţial, însă, tâmpla era din lemn).
La exterior, un brâu orizontal împarte întregul program al edificiului în două registre, cel inferior este alcătuit din ocniţe dreptunghiulare, iar cel superior din arcade alăturate în relief. Ferestrele, ca şi uşile, de formă dreptunghiulară, au ancadramente din piatră ornamentate cu motive geometrice. Deasupra uşii de la intrare, cu ancadrament din piatră, cu decoraţiuni florale şi geometrice, s-a aflat pisania, al cărei text era săpat în piatră.
La interior, o bună parte din frescă păstrată în pronaos, în naos şi în altar, reprezintă elemente picturale de o deosebită valoare, între acestea remarcându-se mai ales tabloul votiv din pronaos, cu portretele ctitorilor şi ale membrilor familiei lor.
Din ansamblul fostei mănăstiri Plăviceni, constituit după alcătuirea consacrată, din turnul-clopotniţă, zidurile de incintă, de plan trapezoidal (teşit pe colţul de sud-vest, unde este intrarea principală), biserică şi construcţii monahale, astăzi se mai păstrează doar resturi ale turnului (care ar fi avut trei nivele pe verticală), o parte din zidurile de incintă (întreg pe latura de sud, parţial pe latura de est, aproape întreg pe latura de nord, observându-se şi urmele chiliilor, şi numai un colţ pe latura de vest) şi biserica.
Lipsită de sprijinul urmaşilor ctitorilor, mănăstirea s-a ruinat treptat, în secolele XVIII-XIX. Clădirile s-au dărmat probabil la cutremurul din 1802, devreme ce, la 15 martie 1820, când era metoh al bisericii Kretzulescu din Bucureşti, nu mai fiinţa decât biserica de mir. Vizitând fosta mănăstire, în anul 1926, I.C.Filliti găsea „în stare de ruină zidurile înconjurătoare ale mănăstirii de altă dată şi biserica, frumos exemplar de biserică mare din vremea lui Matei Basarab, rămasă fără geamuri, complet golită de mobilier, dar plină de moloz în urma recentei prăbuşiri a turlei principale şi gata a primi ploaia şi zăpada. O privelişte jalnică.” Dar I.C.Filliti a avut privilegiul de a putea descrie portretele ctitorilor, Dragomir vornicul şi soţia sa Elina, precum şi ale rudelor acestora. Biserica mănăstirii a fost reparată 1815 şi la 1872. În anul 2002, prin venirea aici a 5 cǎlugǎri, se reînfiinţeazǎ mănǎstirea, efectuându-se şi lucrǎri de consolidare-restaurarea ansamblului, aflate în desfăşurare.
La mănăstirea de la Plăviceni a fost o vreme egumen, pe la 1686-1688, învăţatul Ieremia Cacavela, dascălul lui Dimitrie Cantemir. Ştirea că învăţatul călugăr a fost egumen la Plăviceni este consemnată în manuscrisul nr.35072 de la British Museum „Asediul Vienei”, lucrarea unui anonim, tradusă de Ieremia Cacavela din italiană în greaca modernă, la îndemnul lui Constantin Brâncoveanu mare spătar, şi anume într-o însemnare scrisă în limba română, în noiembrie 1687, în care se arată că manuscrisul e copiat de un popă Necula, care ar putea fi identificat cu „efemeritul” de la biserica curţii domneşti, despre care mitropolitul Calinic scria la 8 iulie 1689 lui Hrisant Nottara. După ce manuscrisul în cauză fusese publicat de F.A.Marshall, în limba engleză, sub titlul „The siege of Vienna by the Turks” (Cambridge, 1925), C.I.Karadja, în anul 1926, şi Marcu Beza, în anul 1938, au tradus inscripţia română de pe prima pagină a manuscrisului: „A lui Constantin Brâncovenul vel spătar, scoasă de Ieremia Cacavela, dascălul şi egumenul Plăvicenilor de pe limba frâncească pe limba grecească, şi scrisă de popa Necula la noem.1 d(ni), leat 1686.” Dacă versiunea grecească s-a sfârşit în decembrie 1686, cum informează F.A.Marshall, este de presupus că însemnarea românească este din 1687, dar pare greu de verificat.
Tot la Plăviceni a fost egumen, pe la 1819-1823, şi arhimandritul cărturar Chiriac Râmniceanu, de la care au rămas mai multe manuscrise de mare valoare, unele dintre ele scrise în totalitate sau în parte aici, precum „Cronica:1811-1827” (scrisă între anii 1818-1827, parţial aici, respectiv sfârşitul primei părţi) şi „Prohodul Mântuitorului” (scris în anul 1822, în totalitate aici).
Adresă: Mǎnǎstirea Sfântul Arhanghel Mihail
147255 - Dudu, Comuna Plopii Slǎviteşti, jud. Teleorman
Stareţ: Moldovanu Teoctist tel.
COD IBAN: RO68RNCB0245036735140001 – BCR Turnu Măgurele
CUI: 14596745
