M
ănăstirea Sfânta Ecaterina – Tătărăştii de Sus
Situată în nordul judeţului Teleorman, mănăstirea închinată Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina se află chiar în centrul localităţii Tătărăştii de Sus, pe drumul judeţean ce face legătura între Alexandria şi Piteşti.
Mănăstirea se află în locul numit de localnici „La ziduri”. Aceste ziduri nu sunt nimic alt ceva decât ruinele impozante ale curţilor Bălăceanu, ridicate în ultimele decenii ale sec. al XVIII-lea, cel mai reprezentativ exemplu de curte întărită tardivă, atât sub latura concepţiei de ansamblu cât şi sub raportul mijloacelor de apărare
Aşezarea medievală de la Tătărăşti este amintită pentru prima dată într-un document în anul 1538, iar în legătură cu numele familiei Bălăceanu, mult mai târziu, în anul 1777, când proprietar era Ioniţă şetrar, fiul lui Hrizea Bălăceanul vel pitar, care încetase din viaţă la acea dată şi căruia îi este, prin tradiţia familiei, atribuită începerea lucrărilor de edificare a acestei reşedinţe boiereşti.
Sigur este că ansamblul curţii de la Tătărăşti a fost terminat de Zoiţa Bălăceanu înainte de 1798, când, în paraclisul curţii, este îngropat soţul său, conform inscripţiei de pe piatra de mormânt: „Aici se odihneşte robul lui D[u] mnezeu Anghelache Amiras de la Enosu şi această piatră s-au adus de soţia dumnealui Zoiţa Bălăceanca, 1798, sept. 19.” Mai târziu, în anul 1817, într-o clipă de slăbiciune, aceasta a dăruit proprietatea lui Ştefan Bellu, pe atunci biv vel logofăt, pentru ca din venitul ei să îngrijească de biserică, „dându-i şi d-ei cîte talere 1000 pe fieşcare an, cît va trăi.” Dar Bellu nu respectă condiţiile daniei şi lasă falnica construcţie lipsită de orice grijă de întreţinere, să se prefacă în ruină, cu toate intervenţiile ulterioare şi mai ales ale moştenitorilor ei.
Aşa cum se ştie, la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi în primele două decenii ale sec. al XIX-lea, curtea boierească, de oraş sau de sat, era o adevărată cetate, vremurile tulburi silindu-i pe proprietari să redea curţii caracterul de apărare abandonat în epoca brâncovenească şi realizat într-o concepţie arhitecturală specific defensivă. La Tătărăştii de Sus acest caracter este dominant, el subordonând în totalitate funcţiunile, chiar şi pe cea de reprezentare. În timp ce în continuare în centrul complexului arhitectural care este curtea, casa rămăsese centrul de interes, aici necesităţile defensive o împing către un amplasament lateral, marginal, în rând cu anexele.
Deşi corespunde programului epocii ce caracterizează unele conace din Ţara Românească, cum este cel de la Goleşti, dar mai ales din Moldova, de la Paşcani, Stolniceni – Prăjeşti, Tupilaţi, Gugeşti, curtea de la Tătărăştii de Sus prezintă un ansamblu unic, ridicat după un plan închegat, perfect axat, care integrează atât locuinţa şi acareturile, cât şi biserica şi turnul – clopotniţă. Suprafaţa inclusă în cele două incinte şi apărată printr-un sistem progresiv, ce începe cu poarta şi se termină cu biserica, este de aproximativ 5400 m2, adică peste o jumătate de hectar.
Prima incintă reprezintă un pătrat cu latura de 62,5 m, înconjurată de un zid de cărămidă gros de 0,50 m, cu înălţimea maximă de 7 m, fiecare colţ fiind flancat cu câte un turn circular, înzestrat cu metereze. Dispozitivul principal de apărare era turnul clopotniţă al porţii. Ridicat pe trei nivele, inegale ca înălţime, păstrează la nivelul al doilea, vizibilă pe tencuială, urma acoperişului în două ape a unui balcon de observaţie din lemn. De o parte şi de alta, deasupra celor două încăperi laterale, porneau două metereze lungi care traversează pieziş zidurile şi ale căror focuri se încrucişează exact în centrul porţii, în plus o grindă puternică aluneca în spatele uşilor grele de lemn, baricadându-le.
În interiorul incintei distribuţia clădirilor respectă o compoziţie simetrică, dispusă faţă de axul longitudinal al întregului ansamblu. Pe latura sudică se afla locuinţa proprietarului, cu un plan simplu şi dimensiuni modeste, aşezată deasupra unei pivniţe acoperite cu o boltă în leagăn, sprijinită pe arce dublouri. Pe latura nordică erau amplasate grajdurile, ocupând 2/3 din lungimea construcţiei ale căror guri de aerisire ar fi putut servi la nevoie şi drept metereze.
Respectând acelaşi concept al simetriei se prezintă şi cea de-a doua incintă, mai mică şi de formă poligonală spre est, în care accesul din prima incintă se făcea printr-o poartă de mici dimensiuni, amplasată în axul lung, la care funcţiona acelaşi sistem de baricadare ca la uşile mari, cu o grindă orizontală care şi-a lăsat amprenta, vizibilă şi azi.
Rolul principal în această incintă îl juca biserica, aliniată pe acelaşi ax longitudinal ce traversează ambele incinte, care se înscrie într-un plan dreptunghiular cu dimensiunile de 23,25x8,66 m, cu absida altarului semicirculară şi cu un pridvor deschis. Constrânsă de programul special de întărire al complexului, biserica cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena înfăţişează o dominare a elementelor orizontale, accentuată şi de lipsa turlei21. Absida altarului păstrează forma tradiţională, semicirculară în interior şi poligonală în exterior, prezentând un decroş marcat al zidului nordic datorită nişei spaţioase a proscomidiei şi a unei a doua nişe de mici dimensiuni, terminată în partea superioară cu un arc semicircular. Altarul este luminat de două ferestre: una aflată în axul central, cea de-a doua mai mică, în nişa proscomidiei. Naosul corespunde unui plan dreptunghiular despărţit de altar prin tâmpla de zidărie cu deschiderile uşilor încheiate cu arcuri în formă de acoladă şi cu pereţii de nord şi sud prevăzuţi cu câte două ferestre. Accesul din naos în pronaos se realiza prin trei arcade închise cu acolade frânte, sprijinite pe doi stâlpi de cărămidă cu secţiunea pătrată, pe faţa dinspre pronaos având un spaţiu dreptunghiular retras de la faţa zidului pentru fixarea unor icoane de mari dimensiuni. Pronaosul, de aceeaşi formă dreptunghiulară, are pereţii laterali străpunşi de câte o fereastră.
Pridvorul, de asemenea dreptunghiular este deschis pe trei laturi, cu arcade semicirculare inegale. Arcada din centru şi cea mai îngustă se sprijină pe cele două coloane ce flanchează intrarea, celelalte arcade frontale şi arcadele laterale având reazemul pe coloane angajate. Coloanele din cărămidă tencuită sunt scunde şi au un postament de grosimea celorlalte ziduri. Ele sunt aşezate pe o bază pătrată, cu un capitelul nedecorat, abaca pătrată în secţiune fiind legată de fus printr-o suprafaţă concavă. Intrarea în biserică se făcea printr-o uşă grea de lemn înzestrată cu o grindă pentru baricadare în interior şi era încadrată cu un chenar de piatră fasonată, dar nedecorată.
Faţada bisericii, tencuită pe toată suprafaţa, relevă o decoraţie exterioară de mare simplitate, alcătuită din panouri dreptunghiulare care acoperă spaţiul dintre soclul profilat cu cărămizi cu muchii semicirculare şi brâul ce despărţea un registru superior îngust. Cei opt contraforţi ce sprijină pereţii paraclisului sunt clădiţi după aceeaşi tehnică ca a contraforţilor incintei: tangenţi cu zidul în partea inferioară şi ţesuţi în partea superioară ceea ce sugerează, dacă nu o altă fază a construcţiei, cel puţin două etape de ridicare a zidăriei.
Din fresca ce împodobea pereţii din biserică nu au mai rămas decât câteva urme prea puţin vizibile pentru a putea recunoaşte ceva din iconografia picturii, singurele imagini identificabile fiind cele de pe stâlpii dintre pronaos şi naos, care probabil reproduceau icoanele împărăteşti. Doar în pridvor se puteau vedea până de curând imaginile şterse ale sfinţilor de hram.
Singura dovadă a folosinţei acestui lăcaş de cult din curtea boierească de la Tătărăştii de Sus sunt două icoane împărăteşti, transferate în momentul abandonării lui bisericii satului. Icoanele se află astăzi în custodie la Depozitul eparhial de patrimoniu bisericesc Teleorman.
După două secole de uitare, cineva a gândit să învie glasurile de rugăciune înălţate lui Dumnezeu ce au răsunat odinioară în aceste locuri. Având permanent în faţa ochilor sufleteşti, ţelul propus încă de la instalarea ca Întâiul Episcop al acestor meleaguri, Preasfinţitul Părinte Episcop Galaction, acela de permanentă sporire duhovnicească a credincioşilor încredinţaţi spre păstorire, a gândit şi a făptuit înfiinţarea mănăstirii de maici Sfânta Ecaterina, cea de-a 11 mănăstire din Eparhia Alexandriei şi Teleormanului.
În anul 2009 a fost cumpărat, de către Episcopii Alexandriei şi Teleormanului, un teren intravilan, chiar lângă ruinele vechii curţi boiereşti. Aici se afla o vechie casă, nelocuită de zeci de ani, şi curte plină de buruieni. Cei care s-au încumetat să desţelenească acest loc a fost părintele Serafim, monah venit de la mănăstirea Cozia, din judeţul Vâlcea şi maica stareţă Elefteria. Lor li s-au adăugat alte 6 maici.
S-a reuşit renovare vechii case şi a unei dependinţe, folosită în prezent drept biserică. De asemenea s-a încropit o mică gospodărie, în care pământul smuls buruienilor este cultivat cu legume şi viţa de vie, şi sunt crescute câteva păsări.
Astfel că maicile, împreună cu părintele duhovnic, încearcă să împlinească cât mai desăvârşit înţelepciunea vechiului precept monastic „ora et labora.” Îndemnului evanghelic la rugăciune permanentă, îi este alăturat, într-un mod cât se poate de firesc şi natural, cel al Sfântului Apostol Pavel, potrivit căruia cel ce nu munceşte nu are dreptul de a cere mâncare.
Greutăţilor inerente oricărui început le sunt răspunse printr-o credinţă tare, printr-o nădejde nezdruncinată şi printr-o dragoste fără de margini în ocrotirea şi sprijinul lui Dumnezeu.
Având tot timpul în faţa ochilor „ţinta noastră, care este Hristos”, se nădejduieşte ridicare unei biserici şi a unui corp de chilii necesare unei bune şi durabile sporiri.
Date de contact:
Mănăstirea Sfânta Ecaterina
Comuna Tătăreştii de Sus, Judeţul Teleorman, Cod poştal 147400
Stareţă maica Elefteria Covrig – Tel.: 0744126642
